Membrii Consiliului Local Suceava s-au întrunit ieri pentru ultima dată în această formulă. Şedinţa, care ar fi trebuit să fie relaxată şi prietenească, a fost în schimb o reuniune în care orgoliile unora au ieşit din nou la iveală, în care temerile altora, că nu vor prinde un nou mandat, au devenit vizibile, în vreme ce alţii au ştiut să se retragă elegant, dând încă o dată dovadă de bun-simţ.
Vechi rivalităţi au ieşit din nou la iveală, un acid schimb de replici, pe motive politice, făcându-se auzit între Ovidiu Donţu şi Niculai Barbă.
În alte părţi ale mesei ovale la care stau cei 23 de consilieri locali, atmosfera încordată s-a făcut simţită tocmai prin tăcerea neobişnuită a celor care au stat alături ani de zile. Mai exact, e cazul unor consilieri locali care, nemulţumiţi că nu au mai prins un loc eligibil pe listele de propuneri pentru viitorul Consiliu Local, au trecut în barca altor partide, unde li s-au promis poziţii în fruntea listei.
La finele şedinţei ordinare, poate cea mai scurtă de până acum, primarul Ion Lungu a ţinut să le mulţumească celor alături de care a lucrat cel puţin patru ani, în cazul altora chiar şi pe durata a trei mandate.
“Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că aţi dat dovadă de seriozitate şi profesionalism în mandatul 2008-2012. Acest Consiliu Local şi-a pus amprenta asupra municipiului, prin marile proiecte de modernizare. Chiar de au mai fost anumite adversităţi, acestea au fost constructive. Cred că ne-am făcut datoria faţă de oraşul Suceava, faţă de cei care ne-au ales, şi vreau să vă mulţumesc. Indiferent pe ce scaune vom fi în mandatul viitor, cred că cel mai important lucru este să lăsăm loc de bună ziua şi să ne putem privi în ochi”, a spus Ion Lungu.
Acesta a precizat că va rămâne cu o amintire plăcută din mandatul 2008-2012, mai ales că a avut alături persoane alături de care a făcut parte din Consiliul Local încă din anul 2000.
Ion Lungu s-a ridicat apoi de la masă pentru a da mâna cu toţi consilierii locali prezenţi, numai că, văzând asta, Ovidiu Donţu s-a eschivat, strângându-şi repede lucrurile şi părăsind sala. Deşi primarul l-a atenţionat să nu plece încă, pentru că vrea să dea mâna cu el, ca la final de mandat, Donţu a refuzat, spunând: “Nu, că-mi fac cei de la presă fotografii!”.
Neculai Bosancu, unul dintre consilierii care nu va face parte din Consiliul Local în viitorul mandat, pentru că nu i s-a mai găsit loc pe lista partidului, a ţinut un discurs de despărţire. El a amintit de emoţiile pe care le avea când a participat la prima şedinţă de Consiliu Local, în calitate de ales, de obiectivele pe care şi le-a stabilit, prin care să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din Burdujeni şi Burdujeni Sat.
“Din ce mi-am propus, singurul lucru care nu s-a realizat a fost intrarea Burdujeniului în spaţiul Schengen înaintea oraşului Suceava”, a glumit el, subliniind faptul că obiective precum o microprimărie, apă şi canalizare în Burdujeni sat, asfaltarea unor străzi, înfiinţarea de staţii de autobuz în Burdujeni Sat şi linii de maxi-taxi pe acea rută s-au realizat, astfel încât pleacă cu sufletul împăcat.
El a încheiat spunând: “Mă scuzaţi că mă laud, dar am înţeles, după atâţia ani, că în politică, dacă nu te lauzi, nu exişti. Mă laud şi eu în ultima zi în care sunt consilier local”.
( 1 iun 2012, 11:24:09
Pacat ca PSD-ul nu i-a acordat sprijin, merita, a facut foarte mult bine si prin locurile de munca pe care le-a salvat si prin activitatea lui de consilier!
SUCCES DOMNULE BOSANCU, AVETI VOTUL MEU IN TOT CEEA CE FACETI!!!