Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe administratorul unei firme din comuna Bosanci, Adrian Stănescu, acuzat de o evaziune fiscală de peste 100.000 de euro.
Potrivit unui comunicat remis de anchetatori, Stănescu nu a evidenţiat în documentele contabile ale societăţi, SC Boscom Metal SRL, operaţiuni comerciale şi veniturile realizate în sumă de 1,8 milioane de lei.
„S-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi a produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 446.586 de lei”, se arată în comunicatul remis de Parchet.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava.