Un şofer din Vicovu de Sus care a atins aproape maximul inconştienţei, urcându-se la volan în stare avansată de ebrietate şi cu permisul anulat pentru o altă infracţiune, omorând un biciclist şi apoi fugind de la faţa locului, a fost trimis în judecată în timp record, la mai puţin de o lună după ce a provocat accidentul care i-a fost fatal unui bărbat în vârstă de 60 de ani.
Daniel Gheorghiţă, în vârstă de 30 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în stare de arest preventiv, dosarul fiind finalizat pe 24 mai, în condiţiile în care accidentul s-a produs pe 26 aprilie.
Inculpatul a ajuns în boxa acuzaţilor pentru infracţiunile de ucidere din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane.
Un şofer pericol public şi un om care a avut doar vina de a se afla în faţa sa
Conform anchetei poliţiştilor rutieri şi a procurorilor, şoferul conducea un autoturism BMW, împrumutat de la un prieten, deplasându-se pe strada Primăverii din Vicovu de Sus. Pe fondul vitezei şi al stării de ebrietate, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, lovindu-l pe biciclistul Ştefan Bodnar, în vârstă de 60 de ani, care se deplasa regulamentar, în faţa sa. După impact, conducătorul auto, văzut şi recunoscut de mai mulţi martori, a coborât din maşină şi a fugit. A fost depistat o oră şi jumătate mai târziu, ascuns într-o anexă a locuinţei părinţilor săi. Victima acestuia a decedat la aproximativ două ore de la accident.
Conform buletinului de analiză toxicologică, rezultă că inculpatul a avut o alcoolemie de 2,25 g/l alcool pur în sânge, la prima probă, respectiv de 2,10 g/l alcool pur în sânge, la proba a doua. Aşadar, o stare avansată de ebrietate pe care inculpatul a negat-o, recunoscând că a băut doar două beri de 0,5 litri.
În 2009, acelaşi individ a fost condamnat la o pedeapsă de şase luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins beat la volan, atunci fiindu-i anulat şi permisul de conducere.
Conform Codului Penal, uciderea din culpă cu circumstanţe agravante, respectiv în stare de ebrietate (articolul 178 aliniatul 3), este pedepsită cu închisoare de la cinci la 15 ani.
(29 mai 2012, 16:07:09