Inspectoratul Şcolar General Suceava (IŞJ) are de ieri un nou şef. Este vorba despre profesorul humorean Gheorghe Lazăr din Gura Humorului, care a primit ieri ordin de numire în funcţie semnat de către ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Marian Pop.
Prin Ordinul ministerial 4190 din 28 mai 2012, inspectorul şcolar general Cristian Cuciurean (PDL) este înlocuit din funcţie cu profesorul de matematică Gheorghe Lazăr (PSD).
La ora actuală profesor al Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Gheorghe Lazăr a fost la un moment dat şi director al acestui liceu. Gheorghe Lazăr este membru PSD din anul 2001.
În ceea ce priveşte funcţia pe care a preluat-o de ieri, Gheorghe Lazăr a declarat că „problemele din învăţământ îmi sunt cunoscute, având în vedere că sunt profesor, iar în PSD m-am ocupat de departamentul Educaţie în ultimii ani”.
Fostul şef al IŞJ Cristian Cuciurean se va reîntoarce la Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, şcoală unde are catedră.
(29 mai 2012, 13:08:42