Aproape 1.500 de lei au fost furaţi de sub tejgheaua unui bar din comuna Vama, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Furtul s-a comis în noaptea de sâmbătă spre duminică, hoţii intrând în societatea respectivă prin forţarea gratiilor de la un geam.
Pe lângă bani, hoţii au plecat şi cu două sticle cu băuturi răcoritoare şi o sticlă cu votcă.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, precizează poliţia.