Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost înjunghiat în spate de concubina sa, o tânără în vârstă de 33 de ani. Agresiunea s-a petrecut joi seara, în jurul orei 18.00, agresoarea, Maria B., fiind cea care a sunat la 112 şi a alertat poliţia.
Conform anchetei poliţiei, ambii erau sub influenţa alcoolului, iar la un moment dat s-au luat la ceartă, de la un telefon mobil. În momentul în care bărbatul, Vasile M., s-a întors cu spatele, consoarta l-a lovit cu un cuţit luat de pe masă. A pus apoi mâna pe telefon şi a sunat la 112, după care a vrut să părăsească locuinţa. Bătrânul a încercat să o oprească pe tânără, moment în care, rezultă din ancheta poliţiei, aceasta l-a lovit şi cu o scrumieră în cap.
Preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, concubinul agresat a fost diagnosticat cu plagă înţepată la nivelul toracelui, în partea din spate şi plagă contuză epicraniană, lovitura produsă cu scrumiera. Medicii au apreciat că leziunile necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale şi nu i-au pus victimei viaţa în pericol.
Poliţiştii au ridicat de la faţa locului cuţitul cu care a fost înjunghiat bătrânul, acesta având dimensiunea lamei de 15 centimetri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşiri infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Bătrânul a refuzat însă să depună plângere împotriva consoartei cu 35 mai tânără, punând totul pe seama unui gest necugetat pe fondul consumului de alcool.