Un tânăr din Şcheia a fost arestat preventiv ieri după-amiază, fiind acuzat de tentativă la omor calificat, victimă fiind chiar fratele acestuia.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, agresiunea s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 16:30, pe raza satului Şcheia.
La faţa locului a fost trimis un echipaj din cadrul Poliţiei Comunale Şcheia, precum şi un echipaj din cadrul Jandarmeriei Suceava. Din primele cercetări ale poliţiştilor, s-a stabilit că între Constantin Stancu (28 de ani) şi Vasile Stancu (26 de ani) a avut loc un conflict spontan, primul lovindu-l de mai multe ori cu un cuţit pe cel de-al doilea.
Victima a fost transportată cu o ambulanţă la „Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava, fiind diagnosticată cu „plăgi înjunghiate torace anterior şi posterior stâng, epigastru” şi supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale, medicii stabilind că viaţa i-a fost pusă în pericol.
Constantin Stancu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri după-amiază procurorii criminalişti au cerut arestarea preventivă a tânărului, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, propunerea fiind însuşită de judecătorii Tribunalului Suceava.