Verificările efectuate la 40 de primării sucevene situate în zone cu risc crescut la inundaţii au scos în evidenţă deficienţe în ceea ce priveşte asigurarea serviciului de permanenţă, informează prefectul Florin Sinescu. Prefectul a arătat că la zece primării nu a fost asigurat serviciul de permanenţă, în cinci localităţi personalul care asigura acest serviciu nu avea acces la telefon sau fax, iar la patru primării persoanele care asigurau permanenţa nu cunoşteau atribuţiile ce le revin în situaţii de urgenţă.
„Este un semnal de alarmă pe care îl tragem către Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din toate cele 114 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, privind modul de organizare a serviciului de permanenţă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, să evităm situaţii extreme ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi materiale. Autorităţile locale trebuie să fie pregătite tot timpul pentru ce este mai rău”, a declarat Sinescu.
Verificările au fost efectuate sâmbătă, începând cu ora 21,00, de către un număr de şapte echipe compuse din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului-judeţul Suceava şi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Au fost vizate primăriile Şcheia, Stroieşti, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Bălăceana, Rădăuţi, Milişăuţi, Iaslovăţ, Arbore, Solca Marginea, Vatra Dornei, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Crucea, Broşteni, Panaci, Şaru Dornei, Fălticeni, Vadu Moldovei, Fântâna Mare, Rîşca, Bogdăneşti, Boroaia, Moara Horodniceni, Drăgoieşti, Berchişeşti, Păltinoasa, Ipoteşti, Bosanci, Udeşti, Vereşti, Salcea, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Frumosu, Vatra Moldoviţei, Moldoviţa, Sadova.
(21 mai 2012, 18:08:52
Cum cateii primarului nu erau acolo?! Vai dar el are serviciu de permanenta impus in dispensar, in scoala etc. Tot timpul rage cand nu sunt angajatii din aceste institutii la post, dar la primarie viata nineaca - daca esti de culoarea potrivita pleci cand vrei, vii cand vrei..