O bătrână în vârstă de 82 de ani a fost prădată de economiile pe care le avea în casă, nu mai puţin de 16.000 de lei, autorii fiind trei necunoscuţi care au abordat-o pe femeie şi au pătruns în locuinţă sub pretextul că achiziţionează cupoane de transport destinate pensionarilor. Furtul a fost comis sâmbătă, în jurul orei 13.30.
Victima, Elena G., în vârstă de 32 de ani, localnică din Liteni, a relatat poliţiei cum la locuinţa sa au venit două femei şi un bărbat, care i-au spus că îi pot cumpăra cupoanele pentru transport, la un preţ bun. Bătrâna de 82 de ani s-a înţeles cu aceştia să vândă mai multe cupoane, contra sumei de 50 de lei. Unul dintre cumpărători i-a întins bătrânei o bancnotă de o sută de lei, la care a aşteptat restul. Fără a realiza pericolul la care se expune, femeia s-a dus într-o cameră, la un şifonier, scoţând o pungă cu bani, din care a scos cei 50 de lei, în contul restului. În timp ce una dintre necunoscute a continuat să negocieze şi să vorbească cu vârstnica, o altă persoană din grup a sustras punga cu bani, după care toţi trei au fugit din locuinţă, dispărând cu o maşină.
Nu mai departe de începutul lunii mai, comercianţii-hoţi de cupoane de transport au mai făcut două victime la Dolhasca. Atunci modul de operare a fost diferit, autorii, depistaţi de poliţie, schimbându-le victimelor cupoanele originale cu altele false.
Escrocii de acest gen, avertizează poliţia, caută vârstnici care locuiesc singuri şi în cazul în care ochesc sume de bani importante pot deveni chiar violenţi. Pentru a nu cădea pradă înşelăciunilor de acest gen, puse în aplicare printr-o mulţime de moduri de operare, oamenii trebuie să respecte o regulă foarte simplă: să nu stea la discuţii şi negocieri cu aceşti aşa-zişi comercianţi, pentru cei mai mulţi comerţul fiind doar un pretext prin care să pătrundă în locuinţele potenţialelor victime.