O mare parte a locuitorilor din cartierul sucevean Obcini nu vor beneficia astăzi de apă rece şi apă caldă, din cauza unor lucrări programate de ACET la reţeaua de apă potabilă a oraşului.
Astfel, furnizarea apei potabile va fi întreruptă luni, 21 mai, între orele 08.00 – 12.00, în cartierul Obcini superior şi în satul Sf. Ilie, fiind afectată zona bulevardelor Sofia Vicoveanca şi Prefect Gavril Tudoraş, precum şi cea a străzilor Ion Irimescu, Trăian Ţăranu, Victoriei, Staţiunii, Viitorului, Măgurei şi Ostra.
Cum oprirea de apă rece afectează şi punctele termice Obcini 2, Obcini 3 şi Obcini 4, sucevenii racordaţi la acestea nu vor beneficia nici de apă caldă în intervalul de timp menţionat.