Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au avut parte, ieri, de o zi ghinionistă pe de o parte, dar norocoasă pe de altă parte, scăpând nevătămaţi după ce s-au răsturnat în afara drumului cu un autoturism VW. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 14.00, pe DN 17, la câţiva kilometri de intrarea în Suceava, între Stroieşti şi Şcheia.
Maşina VW circula pe direcţia Gura Humorului-Suceava, şoferul pierzând controlul asupra volanului pe o porţiune de drum drept, în dreptul indicatorului care interzice depăşirea. Şoferul a derapat, a pătruns pe sens opus, iar de aici, pe lângă parapetul de protecţie, a plonjat în afara drumului. Maşina a fost avariată destul de serios în partea dreaptă-spate, la faţa locului intervenind Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu echipajul de „Descarcerare”. Din fericire, nu a fost nevoie de intervenţia acestora, cei doi ieşind din maşină pe picioarele lor, fără a acuza leziuni care să necesite internarea.
Cum evenimentul rutier va fi încadrat la tamponări, Poliţia Rutieră nu a demarat o anchetă, pentru a stabili împrejurările în care şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei volanului.