Centrul de Terapie Endovasculară şi Radiologie Intervenţională, o investiţie privată de peste 2 milioane de euro, va deveni funcţional la jumătatea lunii iunie, cel târziu în iulie, a anunţat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu.
„Noi am pus la dispoziţie spaţiul şi vom încheia un contract de prestări servicii cu firma investitoare, care îşi va aduce propria echipă de medici, doctorii din Suceava urmând să fie colaboratori”, a precizat Rîmbu.
Centrul de Terapie Endovasculară şi Radiologie Intervenţională va funcţiona la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă, în fosta locaţie a Centrului de Dializă, pe o suprafaţă închiriată, de 160 de metri pătraţi.
Proiectul, motivat de numărul mare al bolnavilor cardiovasculari din judeţ
Deschiderea noii unităţi sanitare, motivată de cazuistica medicală existentă în judeţ, reprezintă un demers al managerului Vasile Rîmbu şi va asigura includerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava într-un nivel superior de competenţă, II.
Proiectul a devenit o necesitate în condiţiile în care procentul de bolnavi cardiovasculari aflaţi în evidenţă este de 13,23, fiind în creştere, iar incidenţa bolilor cardiovasculare este de 1,6%, însemnând circa 9.000 de noi bolnavi depistaţi anual.
Pacienţii care au nevoie de terapie intervenţională de urgenţă reprezintă 18-20% din totalul pacienţilor cu boli cardiovasculare, respectiv 1.800 de bolnavi, în timp ce pacienţii care au nevoie de tratament intervenţional în stadiul cronic al bolii sunt în număr de 30.000, adică circa 30% din total.
Tratamentele, plătite prin CAS sau programele Ministerului Sănătăţii
Printre avantajele înfiinţării Centrului de Terapie Endovasculară şi Radiologie Intervenţională se remarcă posibilitatea tratării gratuite a numeroşilor pacienţi de pe teritoriul judeţului, respectiv a cazurilor urgente care nu ar putea ajunge în timp util în centrul universitar medical Iaşi. De gratuitate s-ar putea bucura şi bolnavii care nu-şi permit să suporte costurile ridicate ale materialelor folosite, costurile tratamentelor urmând să fie acoperite prin contract cu Casa de Asigurări de Sănătate sau prin finanţare din programele naţionale ale Ministerului Sănătăţii.
Dotarea cu aparatură, amenajarea spaţiului şi plata personalului vor fi suportate din fondurile firmei investitoare.
Centrul de Terapie Endovasculară şi Radiologie Intervenţională care va funcţiona într-un spaţiu adecvat, cu circuite funcţionale corespunzătoare, va fi dotat cu echipament medical de ultimă generaţie, printre care două angiografe, şi ar urma să atragă inclusiv pacienţi din judeţele vecine, cum ar fi Botoşani sau Neamţ.
(10 mai 2012, 12:23:16