Sucevenii vor avea apă caldă toată vara, cel puţin aşa a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, la întâlnirea pe care a avut-o ieri, la sediul primăriei, cu asociaţiile de proprietari. Edilul Sucevei a declarat că „nu ne dorim să facem acele întreruperi de luni de zile, din anii trecuţi. Vom interveni doar pe cartiere şi vom face întreruperea punctual, pe puncte termice, o săptămână, două sau deloc. În restul perioadei, sucevenii vor beneficia de apă caldă”.
În anii trecuţi, populaţia municipiului Suceava nu beneficia de apă caldă în timpul reviziei tehnice generale de la Termica. Revizia generală lăsa locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ fără apă caldă circa o lună, „timp necesar golirii şi umplerii instalaţiilor, inclusiv lucrări de reparaţii şi curăţire”, după cum declarau reprezentanţii Termica.
( 9 mai 2012, 11:48:51
Cu umbra ştreangului pe peretele din dosu’ casei
Păşim alături dar separat ca-ntr-un trist pamflet
Prin viaţa fără palpitaţie ,căci demult murisei
Cum să fii dacă nu eşti ? cum să poţi dacă nu vrei ?
Dacă ignoranţa ţi-e superioară aroganţei tale ?
Cum să fii curat când eşti pe fundul funinginei ?
CUM SĂ FII CÂND SIMŢURILE NU VOR SĂ ŢI SE SCOALE ?
Când suferi de neseriozitate şi nu iei tratament
Mai devreme sau mai târziu te pierzi .. GARANTAT
Şi nu vei şti ! căci te-ai obişnuit să fii indiferent
Iar gustul degustului pentru A FI te va fi ambalat
(şi n-ai fost aşa mereu,omule, dar ... ai uitat )