Sediul Orange Shop din centrul municipiului Suceava a fost evacuat, ieri, în plină zi, după ce mai multe persoane au avut impresia că în interior miroase a gaz metan. S-a întâmplat în jurul orei 12.00, atât angajaţii cât şi clienţii fiind imediat evacuaţi.
La faţa locului au ajuns pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, poliţişti, care au asigurat zona, şi ulterior lucrători ai E.ON Gaz.
După ce s-au făcut măsurători atât în interiorul magazinului cât şi la blocurile din apropiere, unde se aflau instalaţii de gaz, s-a concluzionat că a fost vorba de o alarmă falsă. Mai exact, aparatele nu au înregistrat nici o scăpare de gaze, iar natura substanţei care a provocat mirosul nu a putut fi stabilită.
Cu o zi înainte, luni, tot în zona centrală, o conductă de gaz a fost fisurată, în urma unor lucrări efectuate de un excavator.