Aproximativ 10% din populaţia judeţului are probleme de sănătate, susţine medicul urgentist Tiberius Brădăţan. Brădăţan a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PSD, că numărul prezentărilor la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean a crescut mult în ultimii zece ani de la o medie zilnică de 150 de pacienţi la 230 de pacienţi. Tiberius Brădăţan, care candidează pentru un mandat de consilier local în municipiul Suceava pe listele Uniunii Social Liberale, a subliniat că în ultimii doi ani de zile, numărul de prezentări la Urgenţe a depăşit cifra de 60.000. El a arătat că această situaţie l-a determinat să gândească proiectul „Sănătate prin educaţie” pe care doreşte să-l implementeze odată ce va ajunge consilier local. „Este o problemă de sănătate publică şi atunci trebuie să facem totul pentru ca în comunitatea noastră să scadă nivelul morbidităţii, nivelul bolilor. O populaţie sănătoasă înseamnă o populaţie care poate să producă mai mult, care poate să aducă beneficii comunităţii, înseamnă costuri mai puţine pentru sistemul de sănătate. În momentul în care vom ajunge să ne apucăm efectiv de muncă vom fi acolo în Consiliul Local, vom face toate demersurile, vom pune pe hârtie proiectul şi îl veţi vedea scris şi cu cifre, pentru ca oamenii să fie educaţi, să înveţe cum trebuie să se protejeze de boli, să înveţe cum nu trebuie să ajungă la spital şi în felul acesta să fie nişte oameni mai mulţumiţi, mai fericiţi, mai bucuroşi”, a declarat Brădăţan.
Tiberius Brădăţan ocupă locul doi pe lista USL pentru Consiliul Local Suceava.