Doi motoscuterişti şi patru biciclişti au fost implicaţi în accidente rutiere produse duminică pe raza judeţului Suceava. Cu excepţia unui singur caz, cei care se deplasau pe două roţi s-au autoaccidentat, căzând pe carosabil ori, într-un caz, izbindu-se într-un gard.
Un prim accident s-a petrecut în jurul orei 14.00, pe DN 2E, în comuna Voitinel.
Conform poliţiei, Ionel B., în vârstă de 18 ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, s-a angajat în depăşirea biciclistului Dimitrie C., de 79 de ani, moment în care, pe fondul neatenţiei, l-a acroşat din lateral. După producerea accidentului, conducătorul auto nu a oprit, fiind identificat ulterior cu ajutorul camerelor de supraveghere video din centrul comunei.
O oră şi jumătate mai târziu, pe DJ 178D, în Cajvana, Gheorghe C., de 18 ani, care conducea un scuter, a derapat pe fondul vitezei, accidentându-se uşor, la fel ca minorul de 17 ani care îl însoţea pe vehiculul cu două roţi.
Un accident similar s-a petrecut la 16.20, pe drumul comunal din satul Româneşti. Localnicul Daniel G., de 27 de ani, a derapat cu scuterul pe care îl conducea, accidentându-se uşor.
O altă victimă a unui accident de acest gen este un copil în vârstă de 9 ani, din Vicovu de Jos. Minorul, arată poliţia, circula pe drumul comunal Remezău cu o bicicletă fără frâne şi, aflat pe o porţiune de drum în pantă, a pierdut controlul asupra vehiculului, s-a dezechilibrat şi a căzut, accidentându-se grav.
Şirul accidentelor a continuat la Demăcuşa-Moldoviţa, unde o tânără de 25 de ani, Mihaela P., biciclistă, s-a accidentat după ce a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit în poarta unei locuinţe.
Duminică noapte, la 23.00, un alt biciclist, Dumitru C., în vârstă de 61 de ani, din Moldoviţa, s-a dezechilibrat şi a căzut pe drumul judeţean din localitate. Bărbatul, care a ajuns la spital, rănit uşor, era băut, verificarea cu etilotestul indicând o concentraţie de 0,53 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.