Miercuri, 9 mai, de Ziua Europei, sucevenii sunt invitaţi la un concert folcloric extraordinar realizat de Ansamblul “Arcanul USV”, al Universităţii Suceava, în colaborare cu Ansamblul Folcloric “Doina Timişului”, al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara.
Concertul, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 18.00, va fi completat de o ceremonie de înmânare a diplomelor de cetăţean de onoare doctorilor din “generaţia de aur a medicinii sucevene” şi unor deţinuţi politici suceveni.
Diplomele de Cetăţean de onoare le vor fi înmânate de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că deşi acest titlu le-a fost acordat, în semn de recunoştinţă, la finele anului trecut, nu au existat ocazii speciale în cadrul cărora să le fie înmânate oficial diplomele.
“Vom înmâna diplomele de Cetăţean de onoare medicilor are în ultimii 30 de ani şi-au sacrificat viaţa, într-un fel sau altul, lucrând pentru comunitate. Ei reprezintă generaţia de aur a medicinii sucevene şi le datorăm şi lor faptul că astăzi avem un spital judeţean la standarde europene”, a declarat Ion Lungu, enumerând numele medicilor care vor fi chemaţi miercuri pe scenă.
Aceştia, nouă la număr, sunt: Doina Elena Ganea Motan, Nicolae Dobromir, Sorin Hâncu, Mihai Creţeanu, Mihai Ardeleanu, Cristian Irimie, Dorin Stănescu, Gheorghe Ţeudan şi Ioan Ieţcu.
Lor li se vor adăuga alţi cinci cetăţeni de onoare ai Sucevei, foşti deţinuţi politici: Vasile Pânzariu, Filaret Toma, Alecsandru Jaucă, Mihai C. Mârza şi Aurel Nichiforeanu.