Universitatea „Ştefan cel Mare” (USV) din Suceava va organiza prima sesiune de admitere la facultate din acest an în perioada 16-31 iulie. Înscrierea la toate facultăţile şi la toate formele de învăţământ va avea loc între 16-24 iulie, exceptând zilele de sâmbătă şi duminică, iar probele de concurs, pentru specializările unde se intră cu examen, se vor desfăşura pe 26 şi 27 iulie.
Candidaţii admişi se vor putea înmatricula între 26-31 iulie, şi de această dată exceptând sâmbetele şi duminicile. Potrivit calendarului admiterii din acest an, facultăţilor li se dă posibilitatea să facă înmatriculări şi pe perioada înscrierii.
La admiterea din acest an, Universitatea „Ştefan cel Mare” scoate la concurs mai puţine locuri bugetate decât în anul trecut.
Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. ing Valentin Popa, a declarat că „pentru admiterea din vară vom avea un număr de locuri fără taxă mai mic cu aproximativ 10-15 % faţă de cel din anul anterior”. În acelaşi timp însă, rectorul Popa a explicat, că „vor fi introduse locurile subvenţionate parţial”.
Taxele de şcolarizare nu cresc
Admiterea la facultate din această vară aduce modificări semnificative în sistem în ceea ce priveşte finanţarea, dar şi unele schimbări minore privind intrarea la facultate.
Aşadar, locurile de şcolarizare nu vor mai exista, acestea fiind înlocuite cu granturi, adică o sumă de bani pe care conducerea Universităţii „Ştefan cel Mare” o va direcţiona către acoperirea taxei de şcolarizare totale sau parţiale a studenţilor. Aşadar, viitorii studenţi ai USV vor ocupa fie un loc bugetat, fie un loc bugetat parţial, fie un loc cu taxă integrală. În ceea ce priveşte taxele de studiu, acestea nu vor creşte faţă de anul academic în curs. „Vom avea locuri cu scutire totală de taxă, cu scutire parţială de la 90 % la 50% la care studentul va cofinanţa, dar taxele de şcolarizare nu cresc, ci sunt asemănătoare cu cele de anul trecut”, a spus Valentin Popa.
În ceea ce priveşte modalitatea de admitere la facultăţile din cadrul USV, aceasta se va face, în principiu, ca şi anul trecut, numai că nu vor mai fi luate în calcul notele din anii de liceu, ci notele de la examenul de bacalaureat.