De Ziua Europei, pe 9 mai, unui număr de 142 de tineri din municipiul Suceava le vor fi atribuite gratuit terenuri pentru construirea de locuinţe pe Dealul Tătăraşi.
Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, i-a invitat pe toţi cei cărora le-a fost acordată această facilitate să fie prezenţi miercurea viitoare, la ora 09.00, în noul cartier, să le fie repartizate terenurile şi fizic, nu doar pe hârtie.
“Având în vedere că suprafeţele de teren se vor repartiza de Ziua Europei, consider că e bine ca acest cartier să poarte numele Cartierul Europa. Avem motive suficiente să sărbătorim Ziua Europei, pentru că noi am beneficiat din plin de intrarea în Uniunea europeană, accesând foarte multe fonduri europene”, a declarat Ion Lungu.
Celor 142 de beneficiari ai legii 15/2003, prin care se acordă terenuri gratuite pentru casă tinerilor de până în 35 de ani, le vor fi repartizate suprafeţe de câte 300 de mp.
Cu puţin timp în urmă, pe 25 aprilie, au fost trasate în teren drumurile noului cartier, în vreme ce reţelele de utilităţi, precum apa şi canalizarea, urmează să fie realizate pe fonduri europene, prin programul de POS Mediu.