O fetiţă de 6 ani, din Vatra Dornei, a ajuns marţi la spitalul din localitate, după ce a fost muşcată de nu mai puţin de 15 căpuşe care i-au rămas fixate pe piele. Minora a fost supusă unor intervenţii de mică chirurgie, în urma căreia medicii i-au extras căpuşe din zona jugularei, a toracelui, a picioarelor şi din zona suprapubiană, acesta fiind cel mai grav caz de până acum. În total, în minivacanţa de 1 mai au ajuns la spital peste 30 de persoane muşcate de căpuşe, de la copii de un an şi şase luni până la bătrâni de 76 ani, arată datele contabilizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.
Cei mai mulţi pacienţi sunt din Rădăuţi, Suceava şi Vatra Dornei
Potrivit statisticii, în ultimele patru zile, la Spitalul Suceava s-au prezentat şapte persoane muşcate de căpuşe, la Spitalul Rădăuţi – 11, la Spitalul Vatra Dornei – opt, la Spitalul Câmpulung Moldovenesc – trei, iar la Spitalul Fălticeni – două. Din cei 31 de pacienţi care au ajuns la unităţile spitaliceşti din judeţ în urma muşcăturilor de căpuşe, 17 erau bărbaţi, iar restul femei. Pe categorii de vârstă, situaţia este următoarea: câte două cazuri la grupele de vârstă 1 – 4 ani şi respectiv 15 – 19 ani, nouă la grupa de vârstă 5 – 14 ani, 10 la grupa de vârstă 20 – 54 ani, opt la grupa de vârstă 55 ani şi peste.
Căpuşele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sânge. Dintre bolile majore transmise de căpuşe la om amintim boala Lyme, care de la începutul anului a fost depistată deja la două femei, ambele din Rădăuţi (o angajată a unei societăţi de turism şi o fostă asistentă medicală de la Boli Contagioase), şi encefalita.
Persoanele care petrec mult timp în aer liber, cele mai expuse
Medicii avertizează că, în această perioadă, riscurile de îmbolnăvire prin infectarea cu patogeni transmişi de căpuşe au crescut, mai ales în cazul persoanelor care petrec mult timp în aer liber. Pentru prevenirea muşcăturilor de căpuşe, medicii recomandă purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi şi strânşi pe gleznă şi peste care se trag şosetele şi pantofi fără orificii sau decupaje.
Pe pielea expusă pot fi aplicate substanţe repelente care să îndepărteze căpuşele, însă medicii reamintesc că acestea nu oferă protecţie decât câteva ore.
Medicii atrag atenţia că îndepărtarea precoce a căpuşelor fixate pe piele este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de aceste insecte parazite şi precizează că îndepărtarea trebuie făcută cu o pensetă.
Cum îndepărtăm în siguranţă căpuşele fixate pe piele
Este indicat ca persoana care îndepărtează căpuşele să se protejeze cu mănuşi, deoarece există riscul ca, în manevra de îndepărtare a căpuşelor, acestea să fie „sparte”, iar sângele din corpul lor să ajungă în contact cu pielea persoanei care face această manevră. În cazul în care căpuşa este infectată cu bacterii/virusuri, acestea pot fi transmise prin microleziunile de la nivelul pielii, adaugă medicii.
Aplicarea unor produse ca ulei, untură, acetonă, petrol, alcool iodat, alcool sau arderea cu ţigara este absolut interzisă pentru că aceste „tratamente” nu fac decât să irite căpuşa, care va produce mai multă salivă, salivă care este injectată în organismul gazdei din care se hrăneşte, crescând astfel riscul transmiterii agenţilor patogeni. Medicii recomandă ca în cazul în care îndepărtarea căpuşelor nu este posibilă, să se facă tratament cu un acaricid (substanţă chimică anticăpuşe), după care insectele vor cădea singure.