Pensionarii suceveni vor avea în cursul acestui an peste 5.000 de bilete de tratament. Prefectul judeţului Suceava, Sorin Popescu, a precizat că pentru acest an, judeţului Suceava i-a fost repartizat un număr de 5.009 de bilete de tratament, cu 61 mai multe decât în 2011. Popescu a precizat că în cursul zilei de ieri a avut o discuţie cu membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Suceava, tema discuţiilor fiind asigurarea biletelor de tratament care sunt distribuite prin Casa Judeţeană de Pensii. El a arătat că depunerea cererilor pentru acordarea biletelor de tratament a demarat la începutul acestui an, până în prezent fiind depuse cereri pentru staţiunile aflate în administrarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv Nicolina, Amara, 1 Mai, Moneasa, Bala, Geoagiu, Pucioasa, Bizuşa, Sărata Monteoru, cât şi pentru staţiunile administrate de alte structuri, cum sunt Vatra Dornei, Covasna, Buziaş, Olăneşti, Bălţăteşti, Felix, Techirghiol, Eforie Nord, Slănic Moldova, Sângeorz, Căciulata.
Prefectul a arătat că repartizarea biletelor în acest an a început în data de 19 martie 2012, iar până în prezent au fost valorificate 332 de bilete, repartizate în trei serii.
„Menţionăm că au fost aprobate noile criterii de acordare a biletelor de tratament pentru anul 2012, conform cărora contravaloarea biletului de tratament pentru pensionari rămâne 50% din valoarea pensiei. Totodată, conform acestor dispoziţii, nu mai pot beneficia de bilete de tratament persoanele neasigurate, soţi sau soţii ai/ale pensionarilor, copii minori ai asiguraţilor şi pensionarilor”, a explicat Sorin Popescu.
El a mai adăugat că vor putea beneficia de gratuitate persoanele cu handicap, refugiaţii, deportaţii politic, veteranii şi invalizii, asiguraţii cu accidente de muncă şi boli profesionale.
„Îi asigurăm pe membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Suceava că biletele de tratament vor fi repartizate în transparenţă totală şi doar în baza criteriilor stabilite de ministerul de resort”, a încheiat Sorin Popescu.