Acţiunile de control ale Poliţiei Rutiere şi Registrului Auto Român (RAR) care vizează depistarea maşinilor cu defecţiuni tehnice au continuat şi în această săptămână, marţi echipele de control acţionând pe DN 2, în zona Fântâna Mare.
Vizând maşinile cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone, poliţiştii şi inspectorii RAR au aplicat un total de 24 de amenzi, dintre care 17 au fost pentru defecţiuni tehnice. În zece cazuri, în care defecţiunile tehnice erau grave, şoferilor li s-au retras şi certificatele de înmatriculare.
La capitolul exemple, poliţia aminteşte de cazul unui şofer din comuna Forăşti, Marian M., în vârstă de 40 de ani. Maşina acestuia, au constatat inspectorii RAR şi poliţiştii, circula cu folii de obturare a vizibilităţii care nu erau omologate, avea defecţiuni tehnice şi emana noxe peste limita legală.
În cadrul acţiunii de control a fost întocmit şi un dosar penal.
Dan C., un şofer în vârstă de 25 de ani din comuna Doljeşti, judeţul Neamţ, conducea o auto cu remorcă a cărei masă totală autorizată depăşea 3,5 tone. Cum şoferul nu avea decât permis de conducere pentru categoria B, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte.