Sucevenii care vor să sărbătorească ziua de 1 Mai în aer liber, la picnic sau la grătare, sunt aşteptaţi marţi la baza parcului Şipote, după Uzina electrică de la capătul străzii Mitropoliei, pe terenul obţinut de Primăria Suceava de la RAPPS.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că terenul de pe strada Parcului, unde se află şi un lac, cu debarcader, este primul loc amenajat special pentru picnicuri şi grătare, conform legii picnicului, recent intrată în vigoare.
“Îi invit pe sucevenii care vor să iasă la un grătar pe data de 1 Mai să meargă acolo, unde vor fi oameni de la primărie care vor răspunde de ordine şi curăţenie. În acest moment locul nu este modernizat, pentru că legea picnicului a fost adoptată de curând, după ce era deja aprobat bugetul local, dar vor fi făcute amenajările necesare pentru ca legea să fie respectată”, a spus Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că anul viitor vor fi prinşi bani în buget pentru modernizarea acelui spaţiu de agrement, dar şi pentru amenajarea de locuri de picnic în alte zone ale Sucevei, precum Zamca sau în Burdujeni, în zona Aleea Dumbrăvii.