Îngrijoraţi de costurile de încălzire a locuinţelor, dar şi a spaţiilor comune, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Suceava au cerut ieri primarului Ion Lungu să intervină la conducerea Termica să oprească furnizarea căldurii.
La şedinţa lunară pe care o au cu conducerea Primăriei Suceava, administratorii şi preşedinţii de asociaţii au spus că afară s-a încălzit suficient, încât să nu mai fie nevoie de căldura caloriferelor şi a ţevilor de pe spaţiile comune.
Ca măsură de diminuare a cheltuielilor proprii şi ale locatarilor pe care îi reprezintă, aceştia au solicitat să fie oprită furnizarea căldurii cât mai repede.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, le-a promis că imediat după şedinţă va discuta cu conducerea Termica şi va solicita să înceapă procedurile de închidere a centralei pe bază de cărbune, cu atât mai mult cu cât oprirea nu poate fi făcută brusc, ci este un procedeu care necesită un anumit interval de timp.
Drept urmare, de miercuri sau cel târziu de joi, furnizarea căldurii va fi oprită în tot oraşul, la punerea în aplicare a acestei măsuri trebuind respectate şi prevederile legale, care impun ca furnizarea căldurii să fie oprită după trei zile consecutive în care temperaturile înregistrate între 6,00 seara şi 6,00 dimineaţa să fie de cel puţin 10 grade Celsius.