Un laptop, patru telefoane mobile, două aparate foto mai vechi şi 394 de euro au fost furaţi în după-amiaza zilei de luni, între orele 15:00-16:00, dintr-un apartament din municipiul Suceava, se arată într-un comunicat al poliţiei.
Apartamentul respectiv aparţine unei familii plecate la muncă în Anglia, însă era închiriat unor tineri din comuna Corocăieşti.
Unul dintre aceştia a declarat că a lipsit de la apartament în intervalul mai sus amintit, iar când s-a întors uşa era descuiată, deşi el ţine minte că a încuiat-o.
Din interiorul imobilului lipseau mai multe bunuri, astfel că tinerii chiriaşi au anunţat poliţia.
„Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Suceava faţă de autori necunoscuţi, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, se arată în comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.