O femeie în vârstă de 55 de ani a venit plină de sânge în toiul nopţii la secţia de poliţie din Budujeni, reclamând că a fost lovită în timp ce dormea de fratele ei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Elena C., în vârstă de 55 de ani, a reclamat fapta la poliţie în jurul orei 3:15, povestind că, în timp ce dormea, a fost lovită cu pumnii şi picioarele de fratele ei, Ion C., în vârstă de 50 de ani, amândoi locuind în acelaşi imobil.
„Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgenţă Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale, ocazie cu care a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial şi multiple contuzii ale masivului facial, urmând să fie supusă și altor investigații de specialitate”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că agresorul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.