Un fragment din moaştele Sf. Spiridon va ajunge astăzi la Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi.
Delegaţia din Grecia care va aduce moaştele Sf. Spiridon va fi întâmpinată de preotul misionar Constantin Diaconaşu, de la Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi, la ora 16:00. Sfintele moaşte vor sta în biserică spre închinarea credincioşilor până marţi, 24 aprilie.
Seara de astăzi va continua cu slujba de priveghere pentru hramul bisericii, care va fi sărbătorit vineri, 20 aprilie (Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi - Suceava are al doilea hram, de „Izvorul Tămăduirii”), slujbă care va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi.
Raclă cu moaşte şi icoană făcătoare de minuni
Vineri dimineaţă, la ora 7:00, va începe Utrenia, urmată de citirea unui acatist, apoi săvârşirea Sfintei Liturghii. După Sfânta Liturghie, se va face agheasma (sfinţirea apei) şi credincioşii vor ieşi din biserică, cu lumânări aprinse în mâini, pentru a participa la o procesiune. Va fi scoasă din biserică, cu prilejul hramului bisericii, şi racla cu sfintele moaşte. În Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi se află fragmente de moaşte de la 74 de sfinţi, printre care: Sf. Ap. Andrei al românilor, din Sf. Ana, Sf. Arhidiacon Ştefan, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Haralambie, Sf. Pantelimon, Sf. Dimitrie, Sf. Gheorghe, Sf. Alexandru.
Tot în biserică se află şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care este de mare folos celor care cred în puterea Fecioarei Maria, ca mijlocitoare în faţa lui Dumnezeu şi a fiului ei, Iisus Hristos.
Donaţie pentru biserica „Sf. Nicolae”
Delegaţia din Grecia va dona Bisericii „Sf. Nicolae”, în Duminica Tomii, pe 22 aprilie, un mic fragment din moaştele Sf. Spiridon, care se va adăuga celorlalte moaşte din biserică.
Tot vineri, de Izvorul Tămăduirii, la biserica de la Spitalul Vechi se va săvârşi, la ora 15:00, Taina Sfântului Maslu, pentru bolnavii din spital, dar şi pentru credincioşii care vor alege să fie prezenţi la eveniment. În această zi se dă de pomană pentru sufletul celor răposaţi.