Bătrânul în vârstă de 71 de ani din oraşul Dolhasca bănuit că şi-a omorât în bătaie concubina, o femeie cu 17 ani de ani mai tânără decât el, a fost internat aseară la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava, pentru a fi expertizat psihiatric.
Anchetatorii au stabilit că septuagenarul, Gheorghe Luchian, are antecedente psihiatrice, astfel încât vor să afle dacă bătrânul are sau nu discernământ şi poate fi tras la răspundere pentru moartea concubinei sale, Ana Cazacu, în vârstă de 54 de ani.
În sâmbăta Paştelui, trupul neînsufleţit al victimei a fost găsit într-o anexă a locuinţei lui Gheorghe Luchian, în aceeaşi încăpere fiind găsit şi bătrânul, care era într-o avansată stare de ebrietate.
„Cei doi locuiau împreună de circa trei ani şi au avut mai multe conflicte, fără a fi depuse sesizări la Poliţia oraşului Dolhasca”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.
În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că Ana Cazacu a avut parte de o moarte violentă, femeia suferind mai multe fracturi faciale şi costale, prin loviri repetate cu corpuri sau mijloace contondente.
Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava sub aspectul unei morţi violente cu suspiciuni de omor.