Un tânăr în vârstă de 32 de ani din Bucureşti a fost prins de poliţişti la ieşirea din Suceava spre Iaşi, la volanul unei maşini Dacia Logan burduşite cu ţigări de contrabandă. Mai mult, bucureşteanul nu avea nici permis de conducere, realizând astfel un cumul de infracţiuni.
Sâmbătă, în jurul orei 13.00, în urma exploatării unor informaţii, poliţiştii de la Secţia Rurală Nr. 1 Bogdăneşti au tras pe dreapta, pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, o maşină Dacia Logan la volanul căreia se afla un anume Florin Mitoiu, de 32 de ani, din Bucureşti.
Maşina era încărcată cu nu mai puţin de 8.500 de pachete de ţigări marca Doina, de provenienţă Republica Moldova, marfă evaluată la peste 77.000 de lei. Poliţiştii au confiscat întreaga cantitate de ţigări, întocmind dosar penal pentru infracţiunea de contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 de ţigarete.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava „autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Fălticeni, iar faţă de suspect s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, pentru ca în cursul aceleiaşi zile acesta să fie prezentat instanţei de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile”.
În baza hotărârii magistraţilor, bărbatul de 32 de ani a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, unde ar urma să-şi petreacă cel puţin următoarele 30 de zile. Suspectul mai are la dispoziţie calea recursului, la care deja a apelat.
( 9 apr 2012, 17:27:13
Conduci un autoturism burdusit cu tigari de contrabanda, nu ai nici permis si vrei sa ajungi si in Bucuresti!!!!!!!
Asta seamana cu prostia lui ABCDAR!!!!!!!!!!!!! Inca un cretin