Momente penibile pentru unul dintre meşterii populari veniţi la Târgul de Paşti din centrul municipiului Suceava. Vineri după-amiază, în timp ce se afla la taraba din parcul central, Elena Moldovan, de 60 de ani, din Suceava a ieşit să discute cu o cunoştinţă. Şi-a lăsat geanta înăuntru, fără a se gândi că în aglomeraţii apar şi hoţii. Inevitabilul s-a produs, iar geanta meşterului popular a dispărut în scurt timp. În afara actelor personale şi a unor carduri, în geantă se mai aflau şi 700 de lei. Poliţiştii suceveni au început o anchetă, dar şansele de a-i prinde pe hoţi sunt destul de mici.