Centrul Judeţean de Transfuzie Sangvină (CJTS) Suceava funcţionează şi în acest an în condiţii de austeritate bugetară.
Managerul unităţii, dr. Maria Pilat, a arătat că nici în 2012 nu vor fi bani pentru investiţii, iar adâncirea crizei financiare nu va mai permite nici măcar realizarea de mici reparaţii curente.
Dr. Maria Pilat a declarat: “Până acum câţiva ani mai reuşeam să dăm cu var o încăpere, să igienizăm un grup sanitar, să punem nişte termopane din venituri proprii. De-a lungul timpului am făcut şi noi ce s-a putut cu câţiva lei, fiindcă ne-ar fi trebuit sute de milioane. Clădirea are nevoie de o renovare completă, căci e foarte veche, la fel şi instalaţiile. Când cârpeşti într-un loc se sparge în altul. Şi tencuiala cade. Oricât ar încerca îngrijitoarea să facă curăţenie, în urmă tot se găseşte mizerie”.
Imobil şi spaţii cu aspect dezolant, cu impact negativ asupra donatorilor
În timp ce toate unităţile sanitare din judeţ au beneficiat de sume importante de bani pentru investiţii, Centrul de Transfuzii nu a primit de ani de zile fonduri la acest capitol, deşi este o unitate sanitară de importanţă majoră, asigurând necesarul de sânge spitalelor din judeţ.
Imobilul în care funcţionează Centrul Judeţean de Transfuzie Sangvină are nevoie urgentă de reparaţii, atât exterioare, cât şi interioare, întrucât aspectul neîngrijit al clădirii şi al încăperilor din incintă are un impact negativ asupra donatorilor, care devin nesiguri cu privire la condiţiile de igienă în care ar trebui să se desfăşoare recoltarea.
Pungile şi reactivii, singurul capitol neafectat de bugetul de austeritate
La ora actuală, solicitările de sânge din partea spitalelor sunt destul de multe, iar principalul consumator este Spitalul Judeţean Suceava, urmat de cel din Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. „Spitalul din Gura Humorului nu foloseşte sânge deloc. Nu am avut niciodată nici o solicitare. Ei trimit cazurile grave la Suceava”, a precizat Maria Pilat.
Comenzile cele mai mari sunt vinerea, când unităţile spitaliceşti au nevoie de mai mult sânge pentru a asigura weekendul. Cereri de sânge sunt formulate însă şi din partea spitalelor din centrele universitare care au internaţi pacienţi ce necesită transfuzii. Pentru aceşti bolnavi, CJTS Suceava nu onorează comenzile decât dacă aparţinătorii vin la donare.
Maria Pilat a subliniat că pungile şi reactivii reprezintă singurul capitol neafectat de bugetul de austeritate, aici situaţia fiind cel puţin deocamdată stabilă.