Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a anunţat ieri, la Moara, că ministerul pe care îl conduce intenţionează să promoveze un program naţional zootehnic pentru sprijinirea fermierilor care cresc bovine pentru carne.
Stelian Fuia şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, au vizitat în cursul zilei de ieri ferma de animale a primarului din comuna Moara, Constantin Prodaniuc.
După vizitarea fermei, Stelian Fuia şi Gheorghe Flutur au participat la o întâlnire cu agricultorii suceveni. Discuţiile au avut loc în incinta fermei, într-o locaţie special amenajată, participanţii fiind invitaţi să se aşeze pe baloţi de paie, în loc de scaune.
Fuia: Noi am învăţat numai despre bălţata românească
În discursul său de început, Stelian Fuia a ţinut să sublinieze că zootehnia este „critică pentru dezvoltarea economică a agriculturii”. Fuia a declarat: „Putem să avem producţii bune în vegetal, dar dacă nu integrăm producţia, vom continua să importăm produse alimentare. Şi astăzi importăm carne, de porc, de vită sau de pasăre. De aceea pentru mine, ca ministru, este foarte important un concept de integrare a producţiei agricole şi un program naţional zootehnic care să pornească de la reproducţie, pentru că noi ne-am pierdut o mare parte din genetica românească. Noi am învăţat numai despre bălţata românească. Altceva nou cercetarea românească nu a adus”.
El a arătat că investiţiile în zootehnie sunt extrem de importante, iar Guvernul României va aloca fonduri pentru dezvoltarea acestui domeniu de activitate. Fuia a arătat că în momentul de faţă este necesară o conversie a producţiei de lapte în producţia de carne. „Astăzi avem o mare problemă. Noi funcţionăm pe o derogare de la Comisia Europeană pentru lapte. Acum, majoritatea laptelui este neconform. Avem o derogare până în 2013 şi vom încerca să o prelungim. Dar nu trebuie să aşteptăm data de 31 decembrie 2013. trebuie să facem ceva”, a explicat ministrul Agriculturii.
Programe pentru proiecte europene
El a mai adăugat că Ministerul Agriculturii a creat un program pentru fermierii care au mai mult de zece vaci de lapte prin care aceştia pot să depună proiecte europene pentru a obţine fonduri necesare achiziţionării de standuri de muls, aparate de muls şi tancuri de răcire. „Asta pentru a putea să venim pe piaţă cu lapte conform. Iar pentru cei care au un număr mai mic de animale încercăm să obţinem, printr-o notificare la Comisia Europeană, dreptul de a relua monta artificială susţinută de stat. Vrem prin aceasta să îndrumăm micii fermieri să obţină prin montă metişi şi să-i îndrumăm către producţia de carne în mica gospodărie şi mai puţin către producţia de lapte”, a arătat Stelian Fuia.
Flutur: Dezvoltarea zootehniei trebuie să reprezinte o prioritate
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că în Suceava a fost înfiinţată Asociaţia crescătorilor de vaci de carne. Flutur a declarat că potenţialul judeţului Suceava pentru creşterea vacilor şi oilor pentru carne este extrem de mare, iar dezvoltarea zootehniei ar trebui să reprezinte o prioritate.
„Avem circa 180.000 de bovine şi 240.000 -250.000 de ovine, la 180.000 de hectare de fâneţe şi păşuni. Asta înseamnă că este loc pentru dezvoltarea zootehniei şi a fermelor. Şi eu am o afinitate, de când eram ministru, legat de zootehnie. Dacă nu ai zootehnie, nu ai profit şi nu se închide cercul. Din acest punct de vedere cred că tema zootehniei este extrem de importantă”, a precizat Flutur.
El a precizat că fermierii care cresc animale pentru carne trebuie să-şi dezvolte activitatea, având în vedere că în judeţul Suceava sunt multe abatoare care nu au materie primă.
„Din punctul meu de vedere este foarte important să facem un parteneriat între fermier, procesator şi vânzător. Vreau să amintesc că la Suceava a luat fiinţă Asociaţia crescătorilor de vaci de carne. Iar pentru perioada următoare ei vor trebui să crească mai multe animale, pentru că nu au abatoarele ce tăia. Am făcut multe abatoare pe programul <Fermierul> şi acum se pune problema că nu ai ce tăia. Şi aproape că suntem obligaţi să facem mai multe ferme”, a încheiat Flutur.
( 7 apr 2012, 12:14:39
Dar nu imi pasa!
Ma FLUTUR.Lumea imi va spune ca sunt un BOUREANU,ca nu am maniere si ca ma comport ca un HOINA...RU.
Nu are nimica. Am sa strang din FALCA,precum un TURCAN ,raman la mine in TABARA si tac din BOTIS,ca ne va veni si noua o alta VREME,sa speram ca nu va fi una FUNERIU.
Unii,taie FRUNZAVERDE la caini si asculta SCRIPCARU care e un OLTEAN STIRBET .Muzica lui cu versuri ALBU,imi creaza o stare de BOAGIU.
Asa ca,ma sui pe calul meu MURG,intolit in hainele-mi facute de CROITORUL MOLDOVAN si pornesc sa culeg niste FLOREA de TRANDAFIR si SULFINA pe care apoi le voi PREDA,ca nu mi le-oi pune eu,in BARBU …
MIRCEA TOADER !!