Înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului, a devenit deja o tradiţie la Suceava ca publicul să ia parte la concertul „Postul Mare – Cântări şi versuri”, susţinut, în acest an, de zece coruri, grupuri vocale şi ansambluri, pe scena Casei de Cultură Sindicatelor Suceava. Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a fost întâmpinat cu flori înainte de concert. Lucrări cu tematică pascală şi religioasă, transmise sincer prin glasuri de copii, îmbrăcaţi în costume populare, au încântat publicul sucevean, care a aplaudat după fiecare evoluţie a artiştilor.
Tradiţii... care te înalţă spre cer
Concertul „Postul Mare – Cântări şi versuri”, în cinstea patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, mai restrâns ca timp şi participare decât în alţi ani, a fost deschis de Grupul vocal al Grădiniţei „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, coordonat de preotul profesor Lucian Tablan Popescu.
Preşcolarii au încântat, în primul rând, prin ţinuta impecabilă, toţi micuţii purtând costume populare identice, dar şi prin interpretare, rezonând foarte bine, pentru vârsta lor fragedă.
Ca şi în alţi ani, sucevenii, tineri şi vârstnici, au simţit bucuria că în Bucovina încă se păstrează „tradiţiile, costumele populare atât de frumoase şi cântecele religioase care, prin glasuri de copii, se înalţă spre ceruri”, aşa cum aprecia, la un moment dat, ÎPS Pimen.
Nelipsit de la nici un concert pascal desfăşurat pe scena suceveană, Ansamblul artistic „Balada Bucovinei” Suceava, coordonat de Oana Maria Sârbu-Botezat, a interpretat piese religioase, prevestind şi sărbătoarea Floriilor de duminică, 8 aprilie. Copiii şi tinerii din ansamblu au purtat câteva ramuri de flori în mâini şi au interpretat un cântec dedicat Intrării Domnului în Ierusalim.
Aplauze şi flori
În spectacol au mai evoluat Grupul vocal al Şcolii cu clasele I – VIII Coşna, unde s-a remarcat o elevă cu voce deosebită, Grupul vocal al Şcolii cu clasele I – VIII Şcheia, care a mai fost prezent şi în ceilalţi ani cu o evoluţie pe placul publicului, Grupul de elevi ai Ansamblului „Gura Izvorului” al Şcolii cu clasele I – VIII din Vatra Moldoviţei, Corul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Formaţia „Crescendo” de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Corul Parohiei „Sf. Gheorghe” Mirăuţi Suceava, Corala preoţească a Protopopiatului Suceava I, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava.
Fiecare cor sau grup vocal a reuşit să transmită publicului, prin cele două, trei cântece interpretate live, durerea patimilor prin care a trecut Mântuitorul, dar şi speranţa că prin Învierea lui Hristos cu toţii ne mântuim.
După fiecare interpretare, artiştii au fost răsplătiţi de public cu aplauze, cu flori, concertul, din ce ne-au spus spectatorii, fiind o necesitate pentru sufletul ostenit al credincioşilor, în această perioadă atât de tulbure.
Concertul a fost organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, respectiv preotul iconom stavrofor Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
( 7 apr 2012, 20:26:29