Un tânăr din comuna Şerbăuţi a petrecut noaptea trecută în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, după ce a luat la ţintă cu pietre o autospecială de poliţie.
Viorel-Dorel Ieremciuc, în vârstă de 25 de ani, a petrecut ziua de miercuri alături de amici, în faţa paharelor cu băutură. La orele serii, gaşca „s-a spart”, însă Ieremciuc a avut un scurt conflict cu un consătean. Imediat a apărut o autoutilitară de poliţie cu doi agenţi, care au aplanat conflictul şi i-au dat tânărului o sancţiune contravenţională.
Ieremciuc a aşteptat ca agenţii să urce în autospecială, apoi a început să îi înjure şi să arunce cu mai multe pietre în parbrizul maşinii de poliţie. Şeful Secţiei de Poliţie Rurală Siret, inspectorul Ionuţ Calenciuc, a precizat că bărbatul, care este cercetat sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi lovire sau alte violenţe, a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în faţa magistraţilor.