Un nou cartier pentru tinerii din municipiul Suceava va fi amenajat începând de anul acesta pe dealul Tătăraşi (pe partea dreaptă a drumului care urcă spre Cetatea de Scaun).
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri că a fost definitivat proiectul reţelei stradale a noului cartier, astfel încât, după sărbătorile de Paşti, acestea vor fi trasate în teren.
“În jurul datei de 1 mai vom repartiza în teren cele 142 de parcele, cu o suprafaţă de câte 300 de mp, tinerilor care au până în 35 de ani”, a spus Ion Lungu, care i-a îndemnat pe beneficiarii Legii 15/2003 să îşi pregătească documentaţia pentru obţinerea autorizaţiilor de construcţie.
Edilul sucevean a precizat că acest cartier va beneficia de reţele de apă şi canalizare prin intermediul proiectului de 22 de milioane de euro care vine în continuarea proiectului ISPA şi se va derula chiar de anul acesta.
“Este al doilea cartier de acest gen pe care îl amenajăm în municipiul Suceava, după cel de pe Dealul Mănăstirii, şi încercăm să ducem şi utilităţile necesare - apă, canalizare, străzi, energie electrică, cu eforturi considerabile”, a adăugat şeful municipalităţii sucevene.
Eliberarea autorizaţiilor de construire va fi posibilă doar după repartizarea în teren a locurilor pentru fiecare din cei 142 de beneficiari.
( 5 apr 2012, 13:00:04
Ieseam din Burdujeni si ma indreptam vioi spre Plopeni cand deodata m-am ferit spre dreapta instant.Am aut impresia ca se pravaleste ceva pe mine.Erau casele din cartierul Tineretii.Am avut senzatia ca taifunul a luat niste case de undeva si apoi le-a proptit la intamplare haotic pe dealul ala.Cred sincer ca acest cartier putea fi amenajat mult mai ordonat si mai tipizat.Cand vad in filme acele cartiere in care strazile sunt drepte si casele perfect aliniate si de acceasi culoare ma intreb de ce la noi nu se poate?Domnul arhitect al orasului ce spune de notiunea de sistematizare?