O altă conductă de pe estacada din zona Bazarului a primit “botezul apei”, prăbuşindu-se în apele râului Suceava. De data aceasta nu mai e vorba de furia apelor, ci de vechimea sistemului de prindere a conductei de podul tehnic de peste apa Sucevei, ori chiar de o încercare de valorificare a învelişului metalic al acesteia de către hoţii de fier.
Cum pe podul tehnic din zona Bazarului sunt conductele de termoficare ale oraşului, dar şi cele de apă rece, atât Termica cât şi ACET au trimis ieri echipaje în zonă, să verifice dacă respectiva conductă le aparţine şi dacă nu sunt probleme şi la conductele lor.
În cele din urmă, conducta prăbuşită a fost identificată ca fiind cea are alimenta cu abur industrial fost întreprindere Integrata.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a precizat că se va încerca identificarea unor proprietari legali ai conductei, care să se ocupe de strângerea acesteia, care atârnă agăţată de pod, oferind o imagine dezolantă celor care trec prin zonă.
„Dacă nu va revendica nimeni conducta respectivă, aceasta va fi ridicată de cei de la Termica. Am vorbit deja cu directorul societăţii şi s-au oferit să cureţe aceste deşeuri rămase după dispariţia Integratei de lână”, a declarat Seredenciuc.
Directorul de termoficare al Termica, Neculai Frunzaru, a precizat că porţiunea de conductă care s-a prăbuşit acum de pe estacadă este ultima bucată rămasă din conducta care aproviziona cu abur industrial una din principalele fabrici din oraş, restul fiind tăiate şi valorificate de-a lungul timpului de cei care s-au ocupat de activele şi pasivele societăţii.
“Integrata de lână” Suceava a funcţionat în perioada 1980 - 1996 şi a avut ca obiect de activitate producerea, comercializarea şi proiectarea firelor şi ţesăturilor tip lână cardată, carbonizarea lânii, vopsirea fibrelor tip lână, studii şi cercetări în domeniu, fiind un furnizor important atât pentru piaţa internă, cât şi pentru export.
( 4 apr 2012, 15:58:58
Vad ca incep sa cada conductele,mai e putin si podul peste Suceava va cadea si el.