De la mijlocul săptămânii trecute, poliţiştii suceveni încearcă să dea de urmele unui individ care i-a pus cuţitul la gât unei tinere profesoare, chiar în maşina acesteia, după ce victima l-a luat la ocazie, de la Păltinoasa la Suceava.
Cursă periculoasă
Profesoară la o şcoală din Pârteştii de Jos, Iulia M., de 26 de ani, din municipiul Suceava, se întorcea de la serviciu, miercuri după-amiază. Era în jurul orei 14:00, iar tânăra venea din direcţia Cacica spre Suceava. La intersecţia E 85 cu DN 2E, în comuna Păltinoasa, a luat la ocazie un tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 - 23 de ani, care i-a spus că doreşte să ajungă în municipiul Suceava.
Ajunşi în municipiul reşedinţă de judeţ, tânărul i-a cerut şoferiţei să îl lase la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, iar profesoara s-a conformat.
În zona Galleria Mall, când voia să intre în parcarea centrului comercial, pentru a-l lăsa pe tânăr şi a-şi continua drumul spre casă, profesoara s-a trezit cu un cuţit la gât. Necunoscutul din maşina o ameninţa că îi va tăia gâtul dacă nu îi dă portofelul, spunându-i să continue drumul spre Fălticeni.
A frânat brusc şi a reuşit să scape
Victima i-a dat agresorului portofelul ei şi, profitând de un moment de neatenţie al acestuia, a frânat brusc şi a ieşit ţipând din maşină.
Suspectul a ieşit şi el din maşină şi a fugit pe câmp, abandonând în autoturism atât portofelul, cât şi cuţitul cu care şi-a ameninţat victima.
Cercetările au fost preluate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al municipiului Suceava, anchetatorii având deja un cerc de suspecţi.