O femeie din oraşul Milişăuţi, bolnavă de cancer de colon, trăieşte zilnic cu coşmarul că ar putea fi înghiţită de pământ odată cu casa în care locuieşte. Stresul femeii este cât se poate de justificat în condiţiile în care casa ei se află la marginea unei gropi imense, apărută după inundaţiile din 2010, iar pereţii din locuinţă au început să crape din ce în ce mai vizibil. Singură şi bolnavă, femeia se plânge că este luată în derâdere atunci când cere ajutor la primărie, toată lumea spunându-i să stea fără grijă că locuinţa nu va ceda.
Groapa imensă care a apărut peste noapte în locul grădinii
Valeria Tudora, în vârstă de 64 de ani, locuieşte aproape de ieşirea din Milişăuţi spre Rădăuţi, pe strada Cernăuţi. Pe 30 iunie 2010, după câteva zile de ploi torenţiale şi inundaţii, lângă casa ei, pe locul unde era teren agricol, s-a format o groapă imensă, cu un diametru de aproximativ 80 de metri şi adâncă de şapte-opt metri. Practic, odată cu puhoaiele care au trecut prin zonă, grădina din spatele caselor a dispărut, în urmă rămânând un peisaj apocaliptic, surprins la vremea respectivă şi de reporterii Monitorului de Suceava.
„Mi-e foarte frică, dacă mai vin nişte ploi mari, mă duc la vale”
Acum câteva zile, după mai bine de un an şi jumătate, la faţa locului am găsit aproximativ aceeaşi groapă. Încă din 2010 specialişti în studii geotehnice au apreciat că zona este instabilă şi prezintă pericol pentru case, astfel că se impunea evacuarea.
Pe Valeria Tudora am găsit-o însă în aceeaşi casă, mult mai îngrijorată şi neajutorată decât în 2010.
„Nu mai ştiu ce să fac, unde să mă duc, pereţii au început să crape şi în casă, şi în bucătărie. Mi-e foarte frică, dacă mai vin nişte ploi mari, mă duc la vale”, ne-a spus printre lacrimi femeia, arătându-ne pereţii crăpaţi.
Casa nouă, aşteptată din 2010
După inundaţiile din 2010, Guvernul a alocat bani pentru construirea de noi case şi mutarea persoanelor aflate în zone de risc de alunecări de teren, pe listă fiind inclusă şi Valeria Tudora. La ieşirea din Milişăuţi spre Suceava, pe partea dreaptă, s-a început ridicarea casei femeii, însă locuinţa nu a fost finalizată nici până astăzi.
Valeria Tudora îşi plânge amarul: „M-am tot rugat la domnul primar (n.r. -Mircea Laurus) să astupe groapa, să facă ceva. Apoi a început să facă o casă şi nu a mai terminat-o, spune că nu sunt bani de la Guvern, că nu are cu ce... M-o chemat pe mine să-mi dea 30 de milioane de lei vechi, să îmi fac mai departe casa. Cu 30 de milioane ce pot să fac, spuneţi şi dumneavoastră, eu, femeie singură, bolnavă de cancer...”.
„Mă pun în fotoliu, lângă uşă, şi simt vibraţii la tălpi”
Bucătăria de vară a femeii, aflată cel mai aproape de imensa groapă, este în starea cea mai proastă, aici podul lăsându-se în jos, iar crăpăturile din pereţi fiind deja foarte adânci. Nici în casă însă situaţia nu este mai bună. Pereţii locuinţei, relativ nouă, construită acum zece ani, au început să se crape, iar femeia susţine că simte şi vibraţii din adâncul pământului.
„Mă pun în fotoliu, lângă uşă, şi simt vibraţii la tălpile picioarelor şi mă mut repede de acolo, că mă gândesc că e cutremur, mi-e frică. Mi-e frică tare, nu mai pot, nu mai rezist cu stresul ăsta”, ne-a spus femeia, rugându-ne din suflet să o ajutăm.
Primarul: „Oamenii mai trebuie să se implice şi ei, dar unii nu vor să pună nici un leu...”
L-am contactat pe primarul oraşului Milişăuţi, Mircea Laurus, pentru a-l întreba de situaţia femeii şi ce se poate face pentru ea. El a confirmat că ar fi primit de la Guvernul României 10.000 de lei, într-o primă tranşă, şi acum încă 3.000 de lei. Admite că suma nu este nici pe departe suficientă finalizării construcţiei, însă spune că şi proprietara trebuie să pună bani dacă vrea să se multe mai repede, fără a lua în calcul situaţia în care se afla aceasta.
Din anumite puncte de vedere primarul pare însă rupt de realitate. Spune că alunecările de teren nu pun în pericol casa Valeriei Tudora, că locuinţa acesteia este foarte veche şi de aceea pereţii crapă şi că ea nu ar vrea să se mute nici în ruptul capului de acolo.
Mircea Laurus a precizat: „Oamenii mai trebuie să se implice şi ei, dar unii nu vor să pună nici un leu... vor ca primăria, Guvernul să le dea cheia şi să intre în casă. Din păcate, primăria nu prea are un buget straşnic ca să-i facem toată casa. Cât am putut, am ajutat şi noi, am cumpărat materiale de construcţie, am mai pus şi noi, gândiţi-vă ce puteam să fac cu o sută de milioane de lei vechi, cât a dat Guvernul?”.
Primarul speră ca noua casă să fie gata până în toamnă
Aflat în prag de campanie electorală şi alegeri, primarul PSD al Milişăuţiului a încheiat însă pe un ton mai optimist. A spus că-şi va da toată silinţa să o mai ajute pe femeia bolnavă de cancer şi, „dacă va fi o vară mai bună”, speră să îi poată termina locuinţa până în toamnă.
Ne-am deplasat zilele trecute şi în zona în care este ridicată viitoarea casă a femeii. Construcţia are acoperiş, geamuri, însă mai are nevoie de finisaje şi o serie de lucrări interioare. Unii localnici acuză că lucrarea s-a făcut cu materiale foarte proaste, arătând mai ales spre acoperiş, care într-un colţ deja s-a desprins.
(30 mar 2012, 17:13:28