Nu mai puţin de 11 tineri, toţi elevi, au fost prinşi, miercuri după-amiază, în timp ce furau cablul electric de la o clădire dezafectată din imediata apropiere a Iulius Mall Suceava.
O patrulă de poliţie a secţiei Burdujeni i-a prins în flagrant pe cei 11 tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, din Stroieşti, Dumbrăveni, Mitocul Dragomirnei, Mălini, Grăniceşti, Salcea, Siminicea, Pătrăuţi şi Zvoriştea, elevi în cadrul Centrului şcolar pentru educaţie incluzivă (Şcoala Specială din Burdujeni).
„S-a luat legătura cu administratorul societăţii, care va evalua paguba produsă şi va estima ulterior valoarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că cercetările sunt continuate cu suspecţii în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.