Un bărbat din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava s-a ales cu dosar penal după ce o patrulă de poliţie l-a surprins în timp ce smulgea cablu TV de pe peretele unui bloc. Marţi seară, în jurul orei 20.10, o patrulă de la Secţia de Poliţie Burdujeni, aflată pe strada Prieteniei, a surprins un bărbat care smulsese circa 20 de metri de cablu de pe exteriorul peretelui unui bloc. La faţa locului a fost identificat Mircea M., în vârstă de 56 de ani, cablul, evaluat la o valoare de 150 de lei, fiind recuperat şi predat societăţii păgubite.
Poliţiştii i-au întocmit bărbatului de 56 de ani dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat.