Ucraineanul care a semănat lacrimi şi durere la Siret, în familia Hriţcu, a primit ieri condamnare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare. Decizia aparţine Judecătoriei Raionului Şevcenco, din Cernăuţi, dar nu este definitivă şi poate fi atacată de Leonid Zaporozhets, de 53 de ani, la Curtea de Apel Cernăuţi. După şapte termene, judecătorii ucraineni au rămas în pronunţare în acest dosar, şi fără vreo altă amânare, ieri, la orele 14.00, au anunţat verdictul. În mica sală de judecată din Cernăuţi au fost prezenţi, la fel ca la toate celelalte termene, membrii familiei Hriţcu. Cu toţii au dorit să audă sentinţa, dar mai ales să vadă reacţia celui care le-a răpit două dintre fiinţele cele mai dragi, pe Carmen Hriţcu, de 39 de ani, şi pe fiica ei, Raluca, de numai 6 anişori.
„Pe faţa lui nu s-a clintit nici un muşchi. În timp ce judecătorul citea sentinţa se uita pe geam ca şi cum nimic nu se întâmpla. Aş fi vrut să-i văd faţa, dar mai ales aş vrea să ştiu de ce, de ce tocmai fetele mele dragi au fost împuşcate de el”, a mărturisit aseară Vasile Hriţcu la revenirea în România.
Pentru Vasile, pentru fiul său, Cristian, pentru soacra sa, dar şi pentru toţi cei care le-au cunoscut pe Carmen şi pe Raluca o serie de întrebări vor rămâne, cel mai probabil pentru totdeauna, fără răspuns.
În primul rând, Vasile Hriţcu nu-şi explică de ce Leonid Zaporozhets a ajuns tocmai la locuinţa sa şi de ce le-a împuşcat pe Carmen şi Raluca. Ce nu mai înţelege bărbatul este de ce ucraineanul a ajuns singur în boxa acuzaţilor, de vreme ce se ştie că a mai fost ajutat de cel puţin o persoană. Sunt întrebări care nu-l vor mai părăsi tot restul vieţii şi la care, aproape sigur, nu va primi vreodată vreun răspuns.
Vasile Hriţcu a ţinut să le mulţumească autorităţilor române
Conştient că soţia şi fiica sa nu vor mai veni niciodată acasă, Vasile Hriţcu are o mică mulţumire sufletească. Crede că judecătorii ucraineni au fost foarte corecţi în soluţia pe care au dat-o. Un rol important au avut însă şi autorităţile române, care au depus la dosar toate probele şi l-au ajutat ori de câte ori a avut nevoie. „Vreau să le mulţumesc în primul rând pentru că m-au ajutat cu martorii din acest proces, pentru că i-au convins să meargă la proces şi să depună mărturie”, a spus Vasile Hriţcu.
Calvarul său nu se încheie însă aici. Va merge şi la instanţele superioare, acolo unde Leonid Zaporozhets îşi poate exercita căile de atac legale. De asemenea, după ce s-a sfătuit cu avocatul său din Ucraina, Vasile Hriţcu a anunţat că intenţionează să deschidă un al doilea proces, în care să ceară daune morale din partea individului care i-a luat două dintre fiinţele cele mai dragi.
Soluţia, anticipată de avocatul lui Hriţcu
La procesul de la Cernăuţi, familia Hriţcu a fost reprezentată de Mikhail Grossu. Este un avocat care vorbeşte şi româneşte şi a acceptat să îl reprezinte pe Vasile Hriţcu în proces fără să-i ia nici un ban, impresionat de tragedia prin care a trecut acesta. Vineri, la ultimul termen de judecată, Grossu a anticipat exact soluţia de ieri.
„El vorbeşte aiurea. Au fost martori care au declarat că se pregătea de mai de mult să meargă în România, avea un pistol şi se antrena să tragă mai bine. Le-a spus judecătorilor că ADN-ul lui a fost găsit în apartamentul familiei Hriţcu, după ce anchetatorii români i-au luat hainele şi le-au frecat de bunuri din locuinţă. Eu cred că o să ia pedeapsa pe viaţă”, spune vineri avocatul Mikhail Grossu.
Leonid Zaporozhets, prins în România şi trimis în Ucraina pentru că nu veniseră probele ADN
Leonid Zaporozhets nu a recunoscut nici un moment că ar fi autorul dublului asasinat de la Siret, deşi probele ADN de pe tubul unui cartuş găsit în apartamentul familiei Hriţcu, dar şi alte date ale anchetei au fost împotriva sa.
Ucraineanul a fost prins la Suceava după două zile de la comiterea faptei, având asupra sa 3.000 de euro. Asta în condiţiile în care le declarase poliţiştilor că a intrat ilegal în România şi a fost dat jos pentru că nu avea bani să achite călătoria până în Italia, acolo unde intenţiona să ajungă. Poliţiştii l-au găsit pe criminal într-un hotel din cartierul Burdujeni şi l-au expulzat câteva ore mai târziu pentru că bărbatul intrase în România fără viză, încălcând astfel legislaţia privind traversarea frontierei de stat. La acea vreme, rezultatul probelor ADN nu sosise încă, probe care s-au dovedit fără tăgadă împotriva lui Leonid Zaporozhets. După ce le-a împuşcat în cap de Raluca şi Carmen Hriţcu, ucraineanul a furat din casă 14.000 de euro şi 2.000 de dolari SUA, bani pe care i-ar fi împărţit cu un complice, un anume Rezvan B., de 28 de ani, un alt cetăţean din Ucraina, bărbat care a rămas neidentificat şi până astăzi.
Crima care a îngrozit o întreagă ţară s-a consumat pe 17 februarie 2010, în timp ce Vasile Hriţcu şi fiul său Cristi se aflau la Suceava, iar soţia şi fiica, Carmen şi Raluca, rămăseseră singure acasă, în Siret.
(20 mar 2012, 11:03:41