Telenovela Vasilică Puşcaşu a luat sfârşit ieri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de sucevean. Consecinţa acestei decizii este aceea că Puşcaşu va fi predat autorităţilor austriece, termenii acestei operaţiuni urmând a fi stabiliţi de comun acord între reprezentanţii celor două state. Cel mai probabil, austriecii vor trimite la Suceava o ambulanţă pentru a-l prelua pe Vasilică Puşcaşu în condiţii de siguranţă maximă pentru integritatea sa corporală.
Deocamdată nu s-a stabilit ziua în care suceveanul va pleca spre Austria, dar după cum s-au mişcat autorităţile din această ţară este de aşteptat ca totul să aibă loc în cel mai scurt timp.
Laurian Ostaficiuc, unul dintre cei trei avocaţi pe care Vasilică Puşcaşu i-a avut angajaţi în acest dosar, a menţionat că împreună cu colegii săi va studia oportunitatea uzitării căilor de atac extraordinare, o decizie finală în acest sens urmând a fi luată rapid.
În acest moment, Vasilică Puşcaşu este internat în Spitalul Judeţean Suceava, după ce a suferit mai multe intervenţii de hernie de disc. În urma unei expertize pe care Curtea de Apel Suceava a aprobat-o, specialiştii Institutului de Medicină Legală Iaşi au stabilit că Puşcaşu este transportabil. Ca urmare a acestor concluzii, instanţa suceveană a fost de acord cu predarea lui Vasilică Puşcaşu în Austria. Soluţia a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut decizia de predare.
Acuzat de două jafuri armate comise în Austria
Vasilică Puşcaşu a fost un subiect fierbinte încă de la început. În mod excepţional, mandatul european de arestare a fost adus la Suceava direct de către poliţiştii austrieci, care sperau să plece înapoi acasă cu tot cu Puşcaşu. Iniţial, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de arestare preventivă, iar până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat decizia de a-l trimite după gratii, Vasilică Puşcaşu a avut parte de maximă atenţie din partea serviciilor secrete române, care s-au temut ca nu cumva acesta să fugă. Sugestiv în acest sens este şi faptul că în drum spre Bucureşti, unde în luna ianuarie s-a judecat recursul privind arestarea, maşina cu care s-a deplasat suceveanul a fost oprită de poliţişti de opt ori.
În prima parte a lunii ianuarie a acestui an, Parchetul Wiener-Neustadt, Austria Inferioară, a emis un mandat european de arestare pe numele lui Vasilică Puşcaşu. Suceveanul este acuzat că a comis două jafuri cu mână armată, în urma cărora a furat aproape 335.000 de euro.
Jafurile au avut loc în zilele de 1 şi 7 aprilie 2005, iar Puşcaşu şi o persoană de sex feminin au intrat în sediile a două bănci austriece, unde, sub ameninţarea pistolului, i-au convins pe salariaţi să le dea banii din casierie.
(17 mar 2012, 12:05:35
Daca domnul Puscasu este nevinovat (cum sustine dumnealui) sunt sigur ca in scurt timp va reveni acasa la afacerile lui!
Cat priveste cretinasii ce comentau acum ceva timp ca Puscasu este un exemplu, ca a facut afaceri ca ii descurcaret le doresc si lor sa ajunga la nivelul d-lui Puscasu dar cu forte proprii!
Fiat justitia, et pereat mundus!