Un bărbat în vârstă de 64 de ani din a murit tăiat sub roţile unei locomotive, în imediata apropiere a Gării Vatra Dornei Băi, în faţa călătorilor care aşteptau să urce în trenul InterRegio Iaşi – Timişoara Nord. Scenele de coşmar s-au petrecut ieri, în jurul orei 10.50, iar primele indicii din anchetă arată că a fost vorba de o sinucidere.
Bărbatul care a murit în condiţii atât de tragice, Vladimir S., localnic din Vatra Dornei, a intrat brusc în gabaritul căii ferate, când trenul InterRegio 1833 s-a apropiat, locomotiva secţionându-i ambele picioare. Până la sosirea personalului medical la faţa locului, bărbatul de 64 de ani era deja decedat.
Ancheta a fost preluată de lucrătorii de la Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava. Deşi în gară era destul de multă lume, anchetatorii nu au găsit martori care să fi văzut exact momentul accidentului. Având în vedere însă declaraţiile mecanicului, dar şi faptul că bărbatul, localnic, cunoştea foarte bine zona, varianta unui accident este foarte puţin probabilă.
După accident, trenul şi-a continuat drumul spre Timişoara fără o întârziere semnificativă.