Aproape 30 de studenţi membri ai Ligii Studenţilor Social Democraţi din Suceava au protestat în parcul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava în semn de solidaritate cu studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş. Protestul spontan de la Suceava a fost organizat după ce câteva sute de studenţi au protestat la Târgu-Mureş, solicitând liderilor politici ca UMF să nu fie folosită ca obiect de troc politic. La Suceava, studenţii social-democraţi au venit în parcul universităţii cu două pancarte, mesajul scris pe una dintre acestea având greşeli gramaticale. Astfel, dacă pe o pancartă se putea citi „PDL+UDM = trădători de ţară”, iar pe cealaltă, studenţii au scris „Solidari cu ai noştrii colegi de la UMF”.
Liderul Studenţilor Social Democraţi din Suceava, Lucian Acxanei, a declarat că membrii acestei organizaţii sunt solidari cu studenţii de la UMF Târgu-Mureş, precizând că aceştia nu trebuie să fie folosiţi pentru un troc politic.
„De asemenea, susţinem că în primul rând, studenţii de etnie maghiară chiar dacă aparţin unei etnii, sunt cetăţeni români, beneficiază de ajutor din partea statului şi învaţă pe banii publici ai statului român. Dacă avem grijă de minorităţile noastre, atunci ce facem cu majorităţile?”, a spus Lucian Acxanei. Acesta a adăugat că lui personal nu i-ar conveni dacă va ajunge în România la un doctor care nu înţelege şi nu poate vorbi limba română.
(15 mar 2012, 11:42:21