Un tânăr în vârstă de 32 de ani, patron al unei firme din comuna Horodniceni, cu obiect de activitate transport rutier de mărfuri, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a rămas cu impozite neplătite în valoare de aproximativ 75.000 de euro.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Cătălin Constantin Tănăsă a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
„Inculpatul, în calitate de unic asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, în perioada ianuarie 2007 – februarie 2009, a desfăşurat operaţiuni comerciale cu un număr de 17 agenţi economici din ţară, fără a dispune sau a opera înregistrările corespunzătoare în evidenţa financiar - contabilă a societăţii şi în declaraţiile fiscale către stat, cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 319.521 lei”, se arată în comunicatul procurorilor.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Suceava.