Pentru circa 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului Suceava s-a găsit o soluţie. În luna iulie se va deschide Centrul cu destinaţie multifuncţională Gura Humorului, unde tinerii vor putea fi găzduiţi pentru o perioadă de maxim trei ani. Acest lucru este posibil pe baza unui proiect în valoare de 492.630,68 euro, din care suma solicitată pentru finanţare din Programul de Incluziune Socială este de 297.947,15 euro, iar contribuţia locală a fost de 18.350 euro în numerar şi 176.333,53 euro-contravaloarea clădirii.
Capacitatea maximă a centrului este de 40 de locuri. Pe 16 noiembrie 2011 a avut loc recepţia lucrărilor de construcţii, iar în prezent se derulează activităţile pentru dotarea noului centru şi selectarea beneficiarilor. Se preconizează c[ centrul va fi deschis în luna iulie a acestui an.
Un nou pas spre dezinstituţionalizare
Proiectul a fost aprobat în iunie 2010, iar durata de implementare este de 26 de luni de la semnarea contractului. După cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, Liviana Enea, obiectivul general al proiectului este „prevenirea excluziunii sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului prin asigurarea de găzduire pe o perioadă determinată de timp, de asistenţă şi suport prin servicii de consiliere specializată în vederea integrării socio-profesionale şi traversarea perioadei de dezinstituţionalizare”.
Liviana Enea a mai precizat că „vom contribui la obiectivul general al programului, şi anume, creşterea gradului de incluziune socială a persoanelor din grupurile ţintă prin dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale adresate acestor categorii de populaţie vulnerabilă”.
Tinerii, deprinderi de viaţă independentă
Reprezentanţii Protecţiei Copilului dau asigurări că prin implementarea acestui proiect, la nivelul întregului judeţ, se va realiza diversificarea şi profesionalizarea serviciilor locale prin deschiderea unui centru social cu destinaţie multifuncţională şi a cabinetelor de consiliere în cadrul comunităţii, care să poată oferi servicii de specialitate, activităţi specifice unui trai autonom şi pentru deprinderi de viaţă independentă beneficiarilor centrului în perioada cât vor fi găzduiţi aici.
Adăpost, hrană, consiliere, servicii gratuite
Beneficiarii noului Centru social cu destinaţie multifuncţională de la Gura Humoruluiva, tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, după terminarea unei forme de învăţământ, vor beneficia de adăpost şi hrană, pe o perioadă determinată de timp, pentru traversarea crizei post-instituţionalizare. Liviana Enea a explicat că de cele mai multe ori costurile pentru chirie şi hrană depăşesc salariul minim garantat de care dispun tinerii la începutul angajării, „de aceea trebuie să le venim în ajutor acestor tineri cusuport şi asistenţă pe toată această perioadă, consiliere profesională în vederea integrării pe piaţa muncii, consiliere psihologică, educaţie civică şi pentru sănătate”.