Elevii de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava au primit la ore, zilele trecute, un psiholog şi un poliţist, care au încercat să le explice cum şi de ce trebuie să stea departe de comportamentele de tip delicvent, des întâlnite în unităţile de învăţământ.
Psihologul Elena Mihaela Pavăl şi inspectorul Anamaria Lomicovschi, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, au desfăşurat zece activităţi de informare, conştientizare şi responsabilizare a liceenilor referitor la consecinţele delicvenţei în plan psihologic, social, profesional ori personal.
Acţiunea s-a desfăşurat în urma iniţierii „Proiectului de intervenţie pentru prevenirea şi limitarea fenomenului violenţei în şcoală”, ce se va desfăşura la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară pe toată perioada anului şcolar 2011-2012.
Printre altele, proiectul îşi propune pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a elevilor, crearea unui sistem de comunicare reală şi eficientă între şcoală, poliţie şi familie, stimularea spiritului de voluntariat, reducerea riscurilor de agresiune asupra elevilor şi cadrelor didactice.
De precizat că statisticile arată că pe parcursul anului trecut în şcoli şi în zona adiacentă acestora au fost sesizate 24 de infracţiuni, cu 48 mai puţine decât în 2010.
De asemenea,pozitiv este şi faptul că în urma activităţilor desfăşurate de structurile de ordine publică ale poliţiei toate cele 24 de infracţiuni sunt cu autori cunoscuţi.