Poliţiştii au reuşit să dea de urma individului care a furat bijuteriile din aur din casa unei femei din municipiul Suceava, iar în locul acestora i-a lăsat mai multe imitaţii din metal de culoare galbenă. Autorul este un bărbat în vârstă de 53 de ani, nimeni altul decât fiul păgubitei.
Respectivul, Mihai H., figurează cu domiciliul în Suceava, însă domiciliază fără forme legale în localitatea Negreşti, judeţul Vaslui.
„În urma audierii, suspectul a recunoscut comiterea furtului. Prejudiciul nu a fost recuperat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Furtul s-a petrecut în noaptea de 20/21 februarie a.c. Păgubita, Elena H., a declarat la poliţie că i-au dispărut bijuterii de 3.000 de lei, trei inele, trei brăţări, un lanţ şi un medalion în formă de pantof de damă, toate din aur.
În cutia în care îşi ţinea inelele şi brăţările, femeia a găsit pe lângă alte bijuterii şi două brăţări şi trei inele din metal de culoare galbenă, care nu îi aparţineau.
Bărbatul în vârstă de 53 de ani va fi cercetat pentru furt calificat.