Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a declarat la Suceava că Programul Naţional de Dezvoltare al Infrastructurii (PNDI) ar urma să fie redimensionat. Petrescu a spus că această decizie va fi luată în condiţiile în care programul afectează deficitul bugetar al României. „Este o realitate. Este un program care afectează deficitul. Probabil că se va ajunge la redimensionarea programului pentru că nu ne putem permite să creştem deficitul”, a afirmat ministrul Dezvoltării. Petrescu nu a precizat cu cât va fi redimensionat acest program. El a adăugat că pentru anul 2012, pentru PNDI este alocată o sumă de 820 de milioane de lei, din credite de angajament, iar pentru anul 2013 este alocată o sumă de un miliard de lei, „bani cash”, care vor fi folosiţi pentru începerea efectivă a plăţilor. Ministrul Dezvoltării a mai declarat că proiectele pentru care au fost demarate procedurile de licitaţie nu ar urma să fie afectate de această redimensionare.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că PNDI este un program în cadrul căruia „eu am fost şi pionier, şi cobai”, precizând că a fost atacat pentru faptul că proiectele de modernizarea a unor drumuri din judeţele Suceava şi Botoşani au fost scoase primele la licitaţie. Flutur a subliniat că PNDI a fost creat pentru a finanţa proiectele care au fost realizate şi care nu au mai beneficiat de fonduri europene. Şeful administraţiei judeţene a declarat că în situaţia în care se va lua decizia redimensionării PNDI, Consiliul Judeţean va prioritiza proiectele de modernizare a drumurilor pe care le-a propus a fi realizate prin acest program. „Dacă mă întrebaţi pe mine, cele mai urgente sunt aceste drumuri care fac legătura cu celelalte judeţe, Neamţ, Harghita, Bistriţa sau Botoşani, astfel încât să putem dezvolta turismul”, a spus Flutur.
( 3 mar 2012, 11:42:02