Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a inaugurat ieri Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Suceava. Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a primarului şi viceprimarilor Sucevei, Ion Lungu, respectiv Lucian Harşovschi şi Viorel Seredenciuc, subprefectul Angela Zarojanu, precum şi a mai multor primari şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi operatorilor de turism din judeţul Suceava. Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică a fost construit în apropierea Bibliotecii „I.G. Sbiera” din Suceava, printr-un proiect european în valoare de aproape 500.000 de euro, finanţat prin Programul Operaţional Regional.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat, la inaugurarea investiţiei, că centrul de la Suceava este primul finalizat dintre cele zece centre naţionale de informare turistică care se vor construi în România. El a subliniat că centrul de informare turistică din Suceava este borna de la kilometrul zero al turismului din Bucovina.
Flutur a precizat că în noul centru va funcţiona Biroul de Turism al Consiliului Judeţean. Centrul de Informare Turistică din Suceava va avea un site de internet propriu, o bază de date cu obiectivele turistice reprezentative pentru judeţul Suceava, precum şi informaţii despre asociaţiile de turism, unităţile de cazare şi de alimentaţie publică din judeţ. „Vreau să-i mulţumesc domnului ministru pentru că şi-a făcut timp să vină la inaugurarea acestui centru. Şi vreau să-i mulţumesc şi doamnei ministru Elena Udrea, un om care ne-a ajutat enorm de mult aici, la Suceava, cu dezvoltarea turismului, cu promovarea Bucovinei şi cu evenimentele pe care noi le-am organizat împreună. Sunt convins că şi cu domnul Petrescu vom avea o colaborare foarte bună, pentru că Bucovina are ce arăta”, a spus Flutur.
Petrescu spune că centrul de informare turistică de la Suceava este un câştig pentru toată Regiunea de Nord Est
La rândul său, ministrul Dezvoltării, Cristian Petrescu, a spus că finalizarea centrului de informare de la Suceava reprezintă un câştig pentru întreaga Regiune de Nord Est, adăugând că este „o investiţie remarcabilă, unde s-a văzut interesul judeţului şi al municipalităţii”. „Este primul centru finalizat, deşi a fost al patrulea contractat. Sunt sigur că acest centru va duce la creşterea numărului de turişti, dar şi la creşterea duratei sejurului pe care aceştia îl vor petrece în Bucovina”, a spus Cristian Petrescu. El a adăugat că personalul care va deservi acest centru de informare turistică va trebui să ofere informaţii de actualitate şi cât mai corecte. Petrescu a solicitat administraţiei judeţene ca în centrul de informare de la Suceava să fie promovat şi brandul de ţară al României, alături de cel al Bucovinei. „Trebuie să alăturăm Bucovinei şi brandul de ţară, pentru că îşi fac bine unul celuilalt”, a subliniat ministrul Dezvoltării.
De asemenea, primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că noul centru de informare este important pentru sincronizarea ofertei şi cererii turistice pe tot parcursul anului. „Deja avem foarte multe solicitări din ţară pentru cazări de Paşte. Iar un asemenea centru poate să sincronizeze mai bine oferta turistică pe toată perioada anului. Am convingerea că va fi eficient şi va duce la creşterea numărului de turişti şi la creşterea perioadei de cazare aici, în Bucovina”, a spus Lungu.
În judeţul Suceava sunt 11.000 de locuri de cazare
Pe de altă parte, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat că Bucovina a ajuns, în 2011, a doua destinaţie turistică din România, judeţul Suceava fiind vizitat de aproximativ 250.000 de turişti, cu 20% mai mulţi decât în 2010. Flutur a subliniat că în 2011 s-a înregistrat şi o creştere a duratei vizitelor, de la 2,2 nopţi la 2,4 nopţi. „Asta înseamnă că oamenii vin şi stau mai mult aici, însă este loc şi de mai bine. Cred că cifrele sunt cele care vorbesc şi despre numărul de turişti străini, care a crescut cu 32% în 2011 faţă de 2010”, a precizat Flutur.
El a arătat că în judeţul Suceava sunt 10.000 de locuri de cazare în pensiuni şi hoteluri şi peste 1.000 de locuri de cazare la biserici. „Acest lucru arată că avem un potenţial uriaş, iar obligaţia noastră este de a ne face mai bine cunoscuţi şi de a crea evenimente pentru a atrage turiştii. Ceea ce cred eu că urmează să facem este să lucrăm ordonat, coordonat şi integrat. Scopul nostru este ca asociaţiile de turism să intre în relaţie cu acest centru naţional de informare turistică şi cu celelalte centre din ţară”, a declarat Flutur. El a subliniat că Suceava este judeţul care are cel mai mare potenţial în domeniul turismului cultural. De altfel, Gheorghe Flutur a anunţat că, în cursul zilei de ieri, a participat împreună cu ministrul Petrescu la o discuţie cu Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, în cadrul căreia au fost discutate probleme legate de turismul religios şi cultural. Gheorghe Flutur a arătat că Suceava este unul dintre judeţele cu un potenţial mare pentru turismul ecologic, prin Parcul Naţional Căliman. El a mai spus că judeţul Suceava are peste 500 de obiective, 37 de muzee, 25 de rezervaţii naturale, subliniind în mod special una dintre principalele atracţii ale Bucovinei, bisericile din patrimoniul UNESCO.
„Nu în ultimul rând, cred că trebuie să vorbim despre brandul Bucovina. Este un brand, chiar dacă uneori s-a comentat despre această problemă. Dar brandul Bucovina a devenit cunoscut şi atractiv pentru toată lumea şi avem obligaţia cu toţii să-l multiplicăm în perioada care urmează”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Ministrul Dezvoltării a verificat lucrările de reabilitare a Cetăţii de Scaun
Tot în cursul zilei de ieri, ministrul Dezvoltării a verificat stadiul lucrărilor realizate pentru reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, printr-un proiect european iniţiat de Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava. Proiectul are o valoare de 52,6 milioane de euro şi presupune, printre altele, consolidarea zidurilor, amenajarea Platoului Cetăţii şi implementarea unui sistem de sunet şi lumini care să-i transpună pe vizitatori în atmosfera vremii.
( 3 mar 2012, 11:27:22